Cum? Nu sunt sinonime? DEX-ul asa zice - deci ce sa mai...
Ei bine, nu sunt sinonime. In urma unei dispute cu un topometrist (eu am avut dreptate, sic!) am aprofundat un pic problema si am sa incerc in cele ce urmeaza sa detaliez ce diferentiaza PRECIZIA de ACURATETE.
Doua domenii relativ legate de GIS apeleaza la termenii PRECIZIE / ACURATETE:
1) Matematica / Informatica
aici termenii sunt utilizati cu aceasi intentie - de a indica nivelul de detaliere al informatiei numerice - adica numarul de zecimale utilizat in calcule
2) Masuratorile (de exemplu masuratorile topografice)
in acest domeniu termenii au o diferentiere distincta si anume:
PRECIZIA este capacitatea unui aparat de masura de a da aceleasi rezultate in cazul masuratorilor repetate in aceeasi conditii de lucru.
ACURATETEA (in schimb) este un indicator al apropierii rezultatului masuratorii de valori reale (considerate adevarate).
Buun, teoria ca teoria ... (oricum cine citeste definitii?) 🧐
Sa luam un exemplu practic si sa dovedim ca exista masuratori PRECISE dar FARA ACURATETE (asta ca sa dam peste nas definitiei din DEX).
Sa consideram o balanta (observati ca nu dau exemplul cu statia GPS ca nu vreau sa intru iar in polemici 😀 ). Efectuam 10 cantariri in aceleasi conditii a unui obiect. Rezultatul indicat in absolut toate masuratorile este acelasi. Concluzia conform celor scrise mai sus: balanta e extrem de PRECISA.
Problema apare cand incerc sa cantaresc o greutate etalon (valoarea considerata adevarata in definitia de mai sus) si rezultatul difera de cel inscris pe etalon. Deci masuratorile sunt caracterizate de NEACURATETE.
Deci toata munca anterioara - cele 10 masuratori - au fost in zadar. Sigur, o sa ziceti - procedura normala la lucrul cu balantele e tocmai invers - calibrarea cu ajutorul etalonului si apoi efectuarea propriu-zisa a masuratorilor. Dar n-am sa iau in seama malitiozitatea observatiei 😃. Cert e ca am demonstrat ca exista masuratori precise dar fara acuratete.
Nu mai continui cu exemplul - ca sa nu plictisesc - insa e cert ca exista si masuratori imprecise dar cu acuratete ridicata. Care ar fi de preferat? Pai normal - cele atat cu precizie cat si cu acuratete ridicata (apreciati judecata adanca!). Numai ca daca in ceea ce priveste PRECIZIA aparatului - aceasta nu poate fi imbunatatita, ei bine - ACURATETEA fiind o proprietate a masuratorii - poate fi ameliorata - prin calibrarea corecta a aparatului (adica exact ceea ce n-am facut eu in mod intentionat in exemplul dat), eliminarea factorilor externi perturbatori, etc.
Spor la masurat!
Comments powered by CComment